Dacă ai ajuns aici, probabil te gândești să transformi cursa ta într-un eveniment recunoscut oficial.
Felicitări! Asta înseamnă că ești pregătit să oferi alergătorilor o experiență corectă, sigură și omologată.

Procesul de măsurare a unui traseu nu e complicat, dar este tehnic, riguros și extrem de important.
Hai să vedem împreună cum decurge totul, pas cu pas.


Contactarea măsurătorului – cu cel puțin 2-4 luni înainte

Primul pas este să contactezi un măsurător acreditat World Athletics / AIMS cu cel puțin 2-4 luni înaintea datei concursului.
De ce atât de devreme? Pentru că măsurătorii au un calendar aglomerat, iar procesul necesită planificare, deplasare și timp pentru verificare.

Dacă ești la prima ediție, este bine să îi trimiți din start detalii precum:

  • data propusă a concursului,
  • localitatea și tipul de traseu (urban, rural, mixt),
  • distanțele dorite (5 km, 10 km, semimaraton etc.).

Acest contact inițial ajută la stabilirea unei colaborări eficiente și la evitarea oricăror întârzieri.


2. Propunerea unuia sau mai multor trasee

Organizatorul vine, de regulă, cu una sau mai multe propuneri de traseu.
Măsurătorul va analiza fiecare propunere pentru a verifica fezabilitatea măsurării — adică dacă traseul se poate parcurge corect și dacă pot fi respectate standardele World Athletics.

Această etapă de analiză este esențială pentru a alege cea mai potrivită variantă.


3. Stabilirea unei date pentru măsurare

După ce se decide traseul final, se stabilește o dată convenabilă pentru măsurare.
Ideal este ca această măsurare să aibă loc cu măcar o lună înaintea concursului. Cum masurarea e greu de facut pe timp de ploaie, trebuie avut in vedere si acest aspect.

Dacă vremea sau alte condiții nu permit, măsurarea se poate reprograma.


4. Deplasarea măsurătorului

Transportul se face, în funcție de distanță:

  • cu mașina, dacă locația este accesibilă rutier;
  • cu avionul, în cazul curselor din alte regiuni sau țări.

Dacă măsurătorul vine cu avionul, organizatorul trebuie să pună la dispoziție o bicicletă de tip cursieră, compatibilă cu montarea dispozitivului Jones Counter, folosit pentru măsurare.

Este important ca bicicleta să fie într-o stare tehnică bună și cu anvelopele umflate corespunzator pentru asfaltul traseului.


5. Recunoașterea traseului

Înainte de măsurarea propriu-zisă, măsurătorul și organizatorul fac o recunoaștere completă a traseului.
Această etapă durează, de obicei, 1-3 ore și are scopul de a identifica:

  • zonele cu trafic sau lucrări,
  • eventuale porțiuni periculoase,
  • intersecții care necesită marcaje suplimentare,
  • și puncte de interes pentru start, finish și borne kilometrice.

În acest moment se discută situațiile excepționale (restricții temporare, zone inaccesibile etc.) și se decid soluțiile tehnice.


6. Calibrarea instrumentului de măsurare

Înainte de orice măsurare, se realizează un traseu de calibrare – o porțiune de drum drept, de 300–500 de metri, pe care se verifică și se ajustează precizia dispozitivului Jones Counter.
Aceasta este o etapă extrem de importantă, deoarece de aici se stabilește unitatea de măsură care va fi folosită pe tot parcursul cursei.

Calibrarea durează între 1 și 2 ore, iar măsurătorul notează datele de control pentru raportul final.


7. Măsurarea în condiții de siguranță

Dacă traseul se află pe o șosea circulată, măsurarea se face pe timpul nopții, pentru a evita traficul.
În cazul în care traficul este intens chiar și noaptea (sau traseul este pe contrasens), organizatorul trebuie să asigure sprijinul unui echipaj de poliție pentru siguranță.

Măsurarea se face la viteze mici, cu o bicicletă, pe linia ideală de alergare, adică cea mai scurtă traiectorie posibilă între start și finish.


8. Măsurarea propriu-zisă și ajustarea distanței

Odată calibrat instrumentul, începe măsurarea efectivă.
Măsurătorul parcurge de mai multe ori traseul cu bicicleta, înregistrând datele la fiecare punct cheie.

După calcularea lungimii totale, se decide unde trebuie făcută ajustarea traseului pentru a obține distanța exactă – de exemplu, 10.000 m pentru un 10K.
Ajustarea se face ori prin deplasarea liniei de start sau finish cu câțiva metri, ori prin largirea traseului de alergare.


9. Marcarea punctelor importante

După finalizarea măsurării, se marchează:

  • Startul și Finishul cu cuie tipografice (metalice, speciale pentru marcaje permanente).
  • Bornele kilometrice de-a lungul traseului, pentru a fi folosite în ziua competiției.

Aceste marcaje sunt esențiale pentru verificări ulterioare și pentru a putea reproduce exact același traseu la edițiile viitoare.


10. Documentarea și raportul final

După măsurare, măsurătorul documentează toate datele:

  • schița traseului,
  • fotografii,
  • datele de calibrare și observațiile tehnice.

Toate acestea sunt incluse într-un raport oficial de măsurare.

La o distanta de 1 saptamana de la masurare, organizatorul primeste:

  • Certificatul de distanță acreditat World Athletics / AIMS;
  • Badge-ul “World Athletics Measured Course”;
  • o valabilitate de 5 ani a certificării, dacă traseul rămâne neschimbat.

Acest raport este documentul care atestă că traseul tău respectă standardele internaționale și poate fi folosit pentru recorduri, calificări și competiții oficiale.

IMPORTANT: Este recomandat ca in ziua concursului organizatorul sa aiba la el acest raport asa incat traseul sa fie facut dupa parcurgerea raportului.

Lasă un răspuns

i’m Eduard

I started measuring courses out of necessity, when, during the S24H ultramarathon, we decided to organize the European 24-Hour Running Championship in Timișoara, in 2018.
Since then, I’ve measured several courses, and together with race organizers, we can offer athletes routes where they can truly test their limits.

I speak Romanian, English, Hungarian, and a bit of German

Let’s connect

Descoperă mai multe la World Athletics /AIMS Road Race Measurer

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura